Partea I
“Am auzit prea multe in jurul meu , lucruri lipsite de importanta , vorbe frumoase sau doar invidie … Am calatorit , am iubit am urat si am plans cand nu a fost cazul , am zambit cand nu isi avea rostul , minciuni sau invartit in jurul meu , nu mi-a pasat nici o clipa , poate ca candva mai crezut – ce bine mi-a parut ….
Ca un artist , am cutreierat lumea in lung si in lat , am dansat pe muzica altora , am auzit cuvinte de lauda , un cantec prost dintr-un colt , mereu in cap mi-a rasunat . Un refren de dragoste si durere incet ma indrumat – am devenit un ucigas de versuri frumoase , ce alti sub clar de luna , in soapta si le-au spus…
Te-am cautat in gand , ti-am spus sa vii mereu , langa mine sa incerci sa visezi, nu ai ascultat ale mele dorinte , mai facut sa plang , iar un parau din suflet a inceput sa curga . Pe cer un nor si-a facut aparitia si incet am cazut de acord … ce viata frumoasa , am zambit fals pentru a mia oara , nu ti-a pasat , mi-ai repetat de mii de ori , iar acum plang in urma ta , mereu ma simt o umbra a raului .
Un parfum ma izbeste mereu cand trec pe strada asta , un sunet de apa imi imaginez – iar sansele tot mai scazute sunt , merg dansand , visez la o zi mai mare , am placerea de a zambi printre lacrimile astea reci ce imi ating obraji si simt mereu o vraja ca din povesti , iubirea nu se pierde iar ochii mei nu vor mai lacrima .
Desi sufletul imi este gol … nu regret nimic ! Nu are nici un rost , un sunet de pian in minte mi-a rasunat , am pierdut , ma durut – ca un prost m-am simtit …. am fost un suvenir , m-am intrebat ce este dragostea , am incercat sa o caut in ochii tai , iar tu tot ce ai putut sa faci a fost sa ma izbesti de pamant sa imi calci inima in bucati , cand inima imi era distrusa , ai realizat ceva – odata cu ultimul refren ea sa transformat in gheata … ai continuat sa calci pe ea , sa imi iei si ultima picatura de viata .
Cantecul inca rasuna pe fundal , iti intalnesc privirea rece si din nou iti repet … nu , nu regret nimic!
Acordeonul isi face si el aparitia , de parca m-as plimba prin Parisul uitat , cerul nu mai pare inorat , am ordonat de mult ca totul sa fie senin atunci cand eu apar . Muzicieni pe urma imi calca – ma insotesc in ritm de vals . Si asa am vazut si Notre Dame-ul , acordeonul imi apare pictat pe cer , un rand de flori se transforma in covor , un circ de nicaieri apare , si mi se face dor sa vad Sena . Un secret sau un gand uitat de mult ma face sa cad in vise , cu atata placere Parisul mi se pare o dilema . Un milion de fiori simt cand trec pe strada ta cea pustie , sa fie oara doar amintire sau dispret , ma intreb intruna … ce poate fi ?
Au trecut atatea ore , singuratatea ma acaparat,cuvintele dulci mi-au trecut pe langa ureche – totul este inchis intr-o cutie mica … in sufletul meu ascunsa . Ploi reci si geruri mari m-au imbratisat , fara a realiza , ani au trecut peste chipul meu plans . Azi privesc oglinda aceasta zgariata….Un chip zbarcit si trist imi arunca priviri reci …. Imi ating chipul cu teama , mainile tremurate ajung pe obraji , si din nou simt scarba pentru propia-mi persoana …..
Si nu regret nimic , nici o clipa nici o secunda!
Am pasit peste multi , am iubit putin si am trait din plin . M-au privit cu teama atatia , invidiei i-am simtit mereu prezenta , si am zambit cand alti plangeau – nu mi-a pasat decat de mine .
Aplauzand am intampinat un om cu griji mari – cu sila si fara pic de resentiment l-am ajutat sa se scufunde si mai mult in amaraciunea sa . Poate si tu ai ras cand eu am plans – de atatea ori m-am enervat si am incercat sa te lovesc ori de cate ori – pe fata cate un zambet iti aparea….si am reusit….Nu ai stiut sa-ntelegi care imi era existenta si ti-ai pierdut toate sansele.Nu am pic de mila fata de trupul tau rece ce in fata imi zace … Si rad cu atata pofta – nu imi pasa cat mai iubit…
Stand in fata ta , ma amuz cumplit , cata lume te plange , cate prefacatorie ieftina…Hmm…mai mult ca sigur cu toti au fost niste actori ieftini ce i-ai tarat dupa tine , ce cumva ti s-au strecurat in suflet … mult prea slab , stiu sigur ca te-au calcat cu toti in picioare si te-au dirijat in lumea lor…Un actor draga ai fost si tu la randul tau…un actor prost , ce nu a fost in stare sa isi depaseasca limitele , ce ia pasat de un scenariu de doi lei – nu ai stiut sa trisezi sistemul … el te-a tradat pe tine….
Cu toti asteapta sa te arunce in groapa , sa iti fure ce ai construit in timpul existentei tale…Nu…nu am venit sa iti iau nimic , stiu ca te intrebi ce caut aici , si am sa iti raspund dragul meu….rad de tine , de prostia ce ti-a napadit mintea , de ipocrizia ce te-a inconjurat , sa te iau in deradere e tot ce mi-am dorit….Iar azi visul mi sa implinit!
Esti atat de inutil si de neinsemnat – ha !Chipul asta imbatranit al tau trebuia sa fie mancat de mult de viermi infernului … nu uita my lord – ne intalnim in Iad…Da , stiu ca ma vei astepta , de mult astepti sa ma vezi acolo , dar uite dragul meu actor , ai ajuns inaintea mea ….
Am sa plec my lord , si stiu ca ma vei astepta negresit.”
Batrana in zdrente saruta cadavrul , lumea toata o privea , cuvinte rautacioase se invarteau in jurul urechilor ei , mainile ii tremurau iar rasul ironic parca ii tineau ritm miscarilor greoaie ce le avea din cauza varstei.
Imbracata in haine zdrentuite , rujul prea rosu – total nepotrivit varstei sale , ii dadeau batranei doamne un aer excentric si tot o data de prost gust , o bareta a posetei sale negre era rupta si mangaia usor podeaua lustruita a familiei defunctului , pantofii ce ii avea in picioare – talpa le era desprinsa si puteai observa cu usurinta pedichiura neingrijita a doamnei in negru.Aveai un sentiment de greata atunci cand ii intalneai zambetul stirb , rimelul ii era intins pe pometi , iar rujul nu avea sa ii stea pe buzele sale prea batrane – ii era intins si pe barbie.Palaria ce o avea pe cap – avea sa ii ascunda cat de cat neingrijirea de care dadea parte , dar atunci cand reuseai sa ii intalnesti ochii , aveai sa vezi lacrimi de tristete , lacrimi a caror origine nu aveai sa le cunosti.Un chip , ce probabil nu era atat de deteriorat , un zambet fals ce probabil ar fii fost unul minunat , o persoana ce poate a fost o cu totul alta decat cea pe care o aveai in fata ochilor.
Capitolul 1
Pianistul continua sa priveasca din coltul sau , lumina abia daca ii atingea chipul inlacrimat , doamna aceea reusise sa ii sfasie inima – intradevar suferea.
Notele muzicala aveau sa ii iasa triste din incheietura degetelor , daca altadata avea un motiv sa cante , acum avea sa planga pe fiecare nota ce pianul avea sa o scoata.Femeia isi incheia bareta sandalei, stand pe marginea patului privind fix catre inchuietoarea incaltamintei.Picioarele parca ii erau impietrite , mainile multe prea ridate si tremurate – insa pianistul avea sa o admire in continuare.Muzica sa – parca ii atingea doamnei o coarda sensibila , aceasta se misca incet si fara drag de a iesi cat mai repede pe aceea usa.
El stia ca dragostea a pierit din clipa in care ia zambit prima oara , actrita reusise sa il pacaleasca de la bun inceput , sa i se joace cu a sa inima , iar treptat lacrimile i se opri .
Femeia isi ruja buzele crapate cu al sau rosu aprins ce il adorase atatia ani , fara a vrea intoarce capul catre chipul pianistului si ii zari incruntarea.Sunetele erau mute iar gesturile devenise surde si ele la randul lor.El – clipea tot mai incet , parca curajul de a spune ceva ii pieri , degetele ii incremeni parca pe clapele pianului , nu se mai auzea nimic – linistea ii acapara pe cei doi artisti , un zambet fals , poate pentru a mia oara reusi sa vada pianistul de la femeia ce il chinui zeci de ani.
-Poate ca este mai bine , daca fiecare isi vede de al sau drum…
Zambetul acela ii aduse urechilor pianistului vorbele pe care le detesta cel mai mult , si din nou se auzi o nota de tristete din pianul acela negru.
-Nu…nu asta mi-am dorit sa aud…Ani au trecut , atat de alerti , atat de neinsemnati – fiecare ora ai reusit sa imi intorci si mai mult cutitul in rana ce mi-ai facut-o de la bun inceput , din clipa in care te-am vazut … Azi , desi simt ca nu vrei , vei iesi pe aceea usa , eu si pianul meu iti vom simti lipsa cei drept , dar , nu , nu voi face nimic ca sa te opresc de data asta .Vei pleca , si stiu , in a ta urma voi privi , de data asta nu voi mai fii eu cel care te opreste ….
Femeia , stand in fata toaletei , intoarce usor capul din nou inspre coltul intunecat .
-Ce te face dragul meu sa crezi , ca ma va face ceva sa revin aici?Chiar crezi ca inima mea a simtit ceva pentru tine?
-Da…
-Cata naivitate poti sa emani…cata naivitate.
Femeia se ridica usor , barbia ii era atinsa de ruj , isi aranja fusta ce i se mula pe trup – isi lua gentuta de pe marginea patului.
-Chiar ai de gand sa ma lasi singur…
-Imi vei simti lipsa , chiar tu ai spus acest lucru … Fericirea mea niciodata nu a fost langa tine dragul meu , ti-am repetat aceste vorbe mereu inainte de a adormi , mereu – chiar si atunci cand te sarutam – imi jucam inca o data rolul de sotie iubitoare .Tu m-ai acceptat asa , desi ai suferit !Pianul are sa iti fie mereu alaturi , acum ca nu ma mai ai , vei avea din nou motiv sa canti .
Usa se tranti dintr-o data , iar pianistul tresari . Se ridica grabit , ajunge in fata usei , atinge clanta – ploapele i se lasa grele peste ochii , respira greu iar lacrima ii atinge varful pantofului.
-Nu … de data asta te las sa pleci!
Femeia statea sprijinita de usa pe care o trase in urma ei , chipul i se umplu de lacrimi , inghitea in sec , si tot astepta ca pianistul sa ii deschida usa , sa o cheme inauntru , dar minutele aveau sa se scurga , iar inima ei tot mai tare batea.
